16
Aug
08

Viata de santier

Este weekend si dupa cum v-am promis, astazi va voi povesti cum este viata de santier (cel putin pentru mine). In primul rand, este mult mai interesanta decat cea de la birou, asta si pentru ca am pus mult suflet in coltul acela de rai (am sa pun si poze intr-o zi).

Programul incepe oficial la ora 8, iar neoficial la 7:20, cand ma trezesc si fac rondul de dimineata, descui usile, ma spal, beau cafeaua si fumez o tigara (nu neaparat in ordinea asta). Ca sa fiu acolo la ora aceea, am preferat sa dorm la padure, in cabana, toata saptamana. La ora 8:00 -8:10 muncitorii firmei se duc pe santier si sosesc echipele lui Adi si lui Costica. Programul se termina oficial la 17:00, iar neoficial 18:30 – 19:30, depinde cand pleaca echipa lui Adi.

Nefiind inginer constructor de meserie, misiunea mea la punctul de lucru este de a asigura logistica si buna desfasurare a lucrurilor. Saptamana aceasta insa, datorita neseriozitatii unei firme si a faptului ca majoritatea muncitorilor sunt la alte puncte de lucru (de unde ies bani), oamenii aflati in raspunderea mea, nu au avut cum sa faca ce au invatat si au fost desemnati sa faca curatenie. Astfel :

- dulgherul spala caramida aparenta

- intalatorul stergea geamuri

- muncitorul necalificat dadea cu matura

- femeia de serviciu spala pe jos

- inginerul muta schele

In caz ca nu v-ati dat seama, inginerul sunt eu. Probabil in haosul de pe santier am fost pacalit cumva de caram schelele dintr-ul loc in altul, iar cand mi-am dat seama de atributiile fiecaruia, era prea tarziu sa mai dau inapoi.

P.S. O chestie interesanta pe care am realizat-o saptamana aceasta este urmatoarea : cu cat esti mai “mic” cu atat faci mai multe mofturi.


0 Răspunsuri to “Viata de santier”



  1. Niciun comentariu până acum.

Lasă un Răspuns